Ești singur azi și-mpovărat de tine ...
Ești singur azi și-mpovărat de tine,
De slavă și de visuri despărțit,
Dar ai rămas iubitul pentru mine,
Cu cât mai trist, cu-atât mai îndrăgit.
Bei vin mereu, ți-s nopțile murdare,
Mai știi dacă trăiești cu-adevarat?
Și ochii-ți verzi cu zvârcoliri de mare
Mărturisesc că pacea n-au aflat.
Invocă moartea inima-ți nebună,
Afurisind al soartei pas greoi,
Și vântul de apus mi-aduce-ntr-una
Din partea ta mustrări și rugi, puhoi
Spre tine iar, cum pot să viu fierbinte?
Sub cerul pal, aici, în țara mea,
Știu doar să cânt și să-mi aduc aminte,
Tu nici măcar atât nu cuteza!
Tristeți sporind, trec zile fără veste ...
Ce rugaciuni de dragul tău să fac?
Iubirea mea atât de mare este,
Că n-ai putut nici tu să-i vii de hac.
Izolare
Atâtea pietre-n mine s-au zvârlit,
Că nu mai mă-nspăimântă celelalte;
Un turn semeț capcană-a devenit,
Cel mai înalt din cele mai înalte.
Constructorilor lui le mulțumesc,
Să-i ocolească răul ca pe-un templu,
De-aicea, zorii prima îi zăresc,
Și cea din urmă-amurgul îl contemplu.
Încrucișându-și nordice cărări,
Aici vin vânturi din vreo șapte mări,
Și-un alb hulub din palma-mi grâu mănâncă...
Iar pagina ce n-am sfârșit-o încă
O scrie cu o liniște de zeu
O muză oacheșă, în locul meu.
Valul des mi-ascundea disperarea...
Valul des mi-ascundea disperarea,
Fața palidă, ochii fierbinți...
Cu tristețea-mi imensă ca marea
Am sfârșit prin a-l scoate din minți.
Și s-a dus pe o noapte cu lună -
Gură strânsă-ntr-un strâmbet amar.
Am fugit după el ca nebuna,
Să-l ajung lângă poartă măcar.
I-am strigat : „Numai eu sunt de vină.”
Am glumit: „dacă pleci, voi muri!”
Mi-a răspuns cu o voce străină,
Surâzând: „Vezi că-i vânt. Vei răci!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu